RISCURILE PENTRU MEDIU

Ingineria genetica si produsele sale au aparut numai in ultimii 20 de ani. De aceea, este aproape
imposibil de evaluat impactul potential al speciilor trangenice asupra mediului. Totusi, pornind de la
observatiile efectuate in situatii similare cu specii naturale, oamenii de stiinta au sugerat urmatoarele
efecte:
1. Crearea de noi daunatori: a planta de cultura care a fost modificata prin inginerie genetica pentru a fi
toleranta fata de saruri ar putea scapa (evada) din lanul de cultura, ar putea invada estuarele, sufocand
vegetatia naturala a acestui habitat.
2. Amplificarea problemelor cu daunatorii deja existenti: plantele de cultura sunt capabile de a
transfera gene la distante de kilometrii la specii inrudite, prin polenizarea mediata de vant sau insecte,
unele dintre aceste specii putand fi buruieni cunoscute. Astfel, genele straine de la plantele de cultura
cu caractere inginerizate, cum ar fi toleranta la erbicide sau uscaciune, ar putea fi transferate la
buruieni, facandu-le si mai greu de controlat.
3. Afectarea speciilor nevizate, non-tinta: virusurile, microorganismele sau plantele modificate genetic
pentru a omora insectele daunatoare ar putea afecta si insectele utile. In experimentele de laborator,
bacteriile modificate pentru a converti reziduurile vegetale cum ar fi frunzele in alcool, cu scopul
utilizarii acestuia ca si combustibil, au determinat reducerea populatiilor de ciuperci (fungi) benefice.
In unele cazuri, au fost omorate si ierburile din zone invecinate prin otravire cu alcool.
4. Reducerea biodiversitatii prin inlocuirea speciilor native: plantele de cultura GE care au un avantaj
de supravietuire ar putea evada din campurile de cultura, ar putea invada alte ecosisteme si ar putea
inlocui alte specii. Aceasta pierdere a biodiversitatii ar putea diminua sever abilitatea ecosistemelor sau
speciilor de a raspunde cu succes la stessuri neasteptate, cum ar fi uscaciunea sau bolile.
17. RISCURILE ASUPRA SANATATII
Principalele griji referitoare la siguranta alimentelor care contin derivate OMG se concentreaza asupra
urmatoarelor aspecte:
1. Testele analitice existente si bazele de date continand substantele toxice naturale sau nutrientii
prezenti in alimentele conventionale nu sunt adecvate pentru a testa modificarile neintentionate ale
derivatelor OMG;
2. Ingineria genetica poate afecta in mare masura toxinele, alergenii sau nutrientii din alimente;
3. Alergiile asociate alimentelor pot fi exacerbate prin inginerie genetica;
4. Folosirea genelor marker care confera rezistenta la antibiotice in unele alimente OMG ridica
probleme de sanatate.
18. MARKERI MOLECULARI
18.1. Generalităţi
Markerii moleculari (DNA markers) pun în evidenţă diferenţele dintre secvenţele de
nucleotide din ADN (acid dezoxiribonucleic) extras din indivizi diferiţi. Spre deosebire de markerii
morfologici, aceste diferenţe nu sunt neapărat vizibile în fenotip. O singur nucleotidă diferită, dintr-o
genă sau chiar din ADN repetitiv, poate determina formarea sau dispariţia unui marker molecular (N.
Jones şi colab., 1997). Prezintă marele avantaj că sunt mult mai numeroşi decât cei morfologici şi nu
perturbează fiziologia organismului.
Utilizarea markerilor moleculari, prin analiza genomurilor, a determinat creşterea
spectaculoasă a eficienţei activităţilor de ameliorare atât la plante cât şi la animale, precum şi
deschiderea unor multiple aplicaţii practice ca: identificarea indivizilor, realizarea hărţilor genetice
(care facilitează, în mod indirect, activitatea de selecţie), clonarea unor gene importante, realizarea
unor studii de filogenie, stabilirea similarităţii genetice dintre indivizi etc. (Vos P. şi colab., 1995).
Pentru procesul de conservare a germoplasmei, determinarea gradului de înrudire dintre indivizi
permite reducerea accentuată a cheltuielilor cu păstrarea, evitându-se dublurile.
Noţiunea de “amprentă genetică” (DNA fingerprinting) a fost introdusă de cercetătorul
britanic Alec Jeffreys în anul 1984, acesta făcând aluzie la utilizarea tradiţională a amprentelor ca
metodă de identificare a indivizilor. Astfel, pe când amprentele “clasice” analizează aspecte fenotipice,
amprentele genetice analizează informaţia genetică.
Utilizate corect, testele bazate pe analiza ADN pot evidenţia cu mare precizie identitatea
unui individ. Tot ceea ce se cere pentru realizarea unei “amprente genetice” este o proba de ţesut din
care să se poată extrage o cantitate infimă de ADN: fragmente din frunze tinere, cotiledoane, embrion,
seminţe, meristeme de creştere etc.
Pe baza amprentelor genetice pot fi obţinute şi informaţii referitoare la similaritatea
genetică dintre diferite genotipuri.
Cunosţintele referitoare la diversitatea germoplasmei folosită ca material iniţial în
ameliorare au un impact semnificativ în îmbunătăţirea activităţii de ameliorare (Hallauer A.R. şi
colab., 1988). Aceste informaţii pot fi utile în stabilirea celor mai bune combinaţii hibride, în
caracterizarea diferitelor linii, în activitatea de protejare o unor varietăţi vegetale. Pe lângă datele ce
pot fi obţinute prin studierea pedigree-ului, a comportării în combinaţii hibride sau a caracteristicilor
biometrice pot fi utilizaţi şi markerii moleculari pentru realizarea acestui scop. De altfel, analiza
polimorfismelor ADN se dovedeşte a fi o foarte puternică pârghie pentru stabilirea similarităţii
genetice (Lee M., 1995).