ROMANTISMUL

Este un curent literar şi cultural care s-a manifestat în Europa începând cu secolul al XVIII- lea, având ca punct de plecare preromantismul englez. Manifestul literar al romantismului este considerat Prefaţa la drama Cromwell, a scriitorului francez Victor Hugo: „…întâietatea grotescului asupra sublimului „ , „… se prăbuşeşte în faţa raţiunii şi a gustului arbitrara deosebire dintre genuri”, „… nu există alte reguli decât legile generale ale naturii”, „unitatea de ansamblu este legea de perspectivă a teatrului”, „poetul nu are de primit sfaturi decât de la natură, de la adevăr şi de la inspiraţie”.

Programul realizat de scriitorii romantici se opune, în lunii mari, esteticii clasiciste. Romantismul este un curent al afirmării specificului naţional, prin raportare la valori de circulaţie universală. Spre deosebire de clasicism, care este un curent al elitelor, romantismul aspiră spre veridicizarea caracterelor şi a situaţiilor.

Tema, eroii, conflictul, subiectul au o structură  afectivă. Eroii au trăsături excepţionale şi acţionează în împrejurări excepţionale. Ca surse de inspiraţie sunt căutate istoria, folclorul şi frumuseţile naturii. Se cultivă specificul naţional, se exaltă trecutul glorios şi se critică prezentul decăzut. Romanticii preferă evaziunea în vis, în trecut, într-un decor exotic ( de basm oriental ). Se cultivă fantasticul prin eroi, prin teme, procedee. Cadrul preferat este nocturn, apar elemente specifice: luna, noaptea, lacul, steaua. Natura nu mai este surprinsă din perspectivă statică, ci răspunde la sentimentele celui care se înscrie într-un anumit cadru natural. Sentimentele eului liric şi peisajul descris intră în consonanţă, întrucât natura oferă protecţie.

Personajele sunt complexe, reunesc trăsături pozitive şi negative, sunt surprinse în evoluţie. Romanticii preferă contrastul dintre aparenţă şi esenţă, de aceea le atribuie uneori personajelor trăsături fizice respingătoare, care contrastează cu nobleţea caracterului. Sunt racolate din toate mediile sociale.

Se cultivă amestecul genurilor şi speciilor literare, nu se mai respectă regula celor trei unităţi în piesele de teatru, iar speciile dramatice nu mai sunt considerate imuabile Astfel, în această perioadă se afirmă drama ca specie dramatică nouă, care conţine atât elemente specifice tragediei, cât şi elemente specifice comediei, aspirând să prezinte viaţa în toată complexitatea ei.

Dintre procedeele de creaţie, este preferată antiteza. Specific acestei perioade de creaţie este retorismul, care permite exprimarea intensă a sentimentelor.

Cele mai cultivate specii sunt elegia, pastelul, poemul, meditaţia, idila, drama, jurnalul de călătorie.