Este
un curent literar şi cultural care s-a manifestat în Europa începând cu secolul
al XVIII- lea, având ca punct de plecare preromantismul englez. Manifestul
literar al romantismului este considerat Prefaţa
la drama Cromwell, a scriitorului
francez Victor Hugo: „…întâietatea grotescului asupra sublimului „ , „… se
prăbuşeşte în faţa raţiunii şi a gustului arbitrara deosebire dintre genuri”,
„… nu există alte reguli decât legile generale ale naturii”, „unitatea de
ansamblu este legea de perspectivă a teatrului”, „poetul nu are de primit
sfaturi decât de la natură, de la adevăr şi de la inspiraţie”.
Programul
realizat de scriitorii romantici se opune, în lunii mari, esteticii clasiciste.
Romantismul este un curent al afirmării specificului naţional, prin raportare
la valori de circulaţie universală. Spre deosebire de clasicism, care este un
curent al elitelor, romantismul aspiră spre veridicizarea caracterelor şi a
situaţiilor.
Tema,
eroii, conflictul, subiectul au o structură
afectivă. Eroii au trăsături excepţionale şi acţionează în împrejurări
excepţionale. Ca surse de inspiraţie sunt căutate istoria, folclorul şi
frumuseţile naturii. Se cultivă specificul naţional, se exaltă trecutul glorios
şi se critică prezentul decăzut. Romanticii preferă evaziunea în vis, în
trecut, într-un decor exotic ( de basm oriental ). Se cultivă fantasticul prin
eroi, prin teme, procedee. Cadrul preferat este nocturn, apar elemente
specifice: luna, noaptea, lacul, steaua. Natura nu mai este surprinsă din
perspectivă statică, ci răspunde la sentimentele celui care se înscrie într-un
anumit cadru natural. Sentimentele eului liric şi peisajul descris intră în
consonanţă, întrucât natura oferă protecţie.
Personajele
sunt complexe, reunesc trăsături pozitive şi negative, sunt surprinse în
evoluţie. Romanticii preferă contrastul dintre aparenţă şi esenţă, de aceea le
atribuie uneori personajelor trăsături fizice respingătoare, care contrastează
cu nobleţea caracterului. Sunt racolate din toate mediile sociale.
Se
cultivă amestecul genurilor şi speciilor literare, nu se mai respectă regula
celor trei unităţi în piesele de teatru, iar speciile dramatice nu mai sunt
considerate imuabile Astfel, în această perioadă se afirmă drama ca specie
dramatică nouă, care conţine atât elemente specifice tragediei, cât şi elemente
specifice comediei, aspirând să prezinte viaţa în toată complexitatea ei.
Dintre
procedeele de creaţie, este preferată antiteza. Specific acestei perioade de
creaţie este retorismul, care permite exprimarea intensă a sentimentelor.
Cele
mai cultivate specii sunt elegia, pastelul, poemul, meditaţia, idila, drama,
jurnalul de călătorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu